Peronul 2

Este inderivabilul sentiment de la ora 16. In acest dezirabil timp ma aflu pe peronul 1 al garii ce-mi leaga prezentul de viitor si destinul de sfarsit. Imi caut in buzunare cativa lei pentru a-mi rascumpara biletul spre fericire dar nu gasesc decat monezi vechi fara de valoare. Ce-mi ramane de facut...astept. Trenul se intrevede in zare si-ncep sa simt emotia. Se apropie de bariera cunoasterii si imi transpune in derizoriu intreaga fiinta. In scurt timp se face nevazut in marea de particule translucide ale hidrogenului imbibat cu carbon. Inainte de a putea dispera incep sa percep senzatii nepierdute in freamatul vantului ce-mi "taie" jumatate de fata. In linistea totala ce-mi strapunge inima imi perind picioarele spre peronul 2. Vantul continua sa cante, durerea se accentueaza, linistea creste.... Nu mi se mai aud decat pasii spre viitor.... Peronul va ramane acolo, eu voi ajunge la timp.... Dar totusi n-am bilet...

[...]

In desisul padurii isi cauta osteneala gandul ce pare sa strabata intreaga intertextualitate pentru a putea exprima cumulul de nepatruns pe care-l dizolva-n exprimare. Zidul in care iti este prinsa intreaga exuberanta se strange pana in suflet si incet incet incepi sa te gandesti la viitorul singuratic pe care va trebui sa-l accepti cu intreaga ta suma de calitati si defecte. Se creeaza astfel sentimentul nesigurante, a temei de necunoscut si in meandrele concretului totul devine inconcret... Curge o lacrima, curg doua, devine totul un fluviu de neoprit si inainte sa accepti ideea ca faci totul gresit incepi sa-ti dai seama ca nu ai timp... pur si simplu nu mai e timp...Doamne cat as vrea sa mai am timp....

Discurs

Discurs

Sunt multe lucruri ce-au ramas de spus

Pareri si ganduri ce poate n-au apus,

Franturi de suflet ce mi s-au descompus

Si, poate, niste praf din timpul ce s-a scurs.

................................................................

Sunt multe lucruri din visul ce-am pierdut,

Lucruri ce-mi par fantasme, acum mai mult decat oricand,

Particule de praf ce sar spre nevazut,

Dureri imaginare, lovesc in ritmul vantului batand...

..............................................................

In negrul ce-ndelung abunda

Ma indrept spre infinit,

Ramane o singura dilema

Traiesc sau am murit?

Vrajitorul

E o monotonie ce nu avantajeaza pe nimeni zilele astea. Singurul lucru care pare iesit din toate predictiile sunt ploile de vara, perioada favorita din an a celor care prefera noaptea in dauna zilei. In una din zilele astea destul de incolore un vrajitor participa la una din cele mai mari sedinte ale magiei. Acolo este servit cu cele mai bune bunatati. Se stia in toate partile lumii ca acel vrajitor este nemilos si nu simte absolut nimic. Ii placea la nebunie sa se inchida in castelul sau ore intregi in cautarea potiunii nemuririi. Cu toate aceste framantari pe care le traia, mascate de gesturi necoerente, se simtea sigur si i se parea ca zidul cetatii pe care l-a ridicat nu va fi niciodata surpat. In fiecare zi lasa un soarece sa ii treaca zidul pentru ca se simtea singur in castelul sau uneori si avea nevoie de cineva cu care sa poata discuta. Dupa lungi discutii soarecele iesea si astfel se repeta povestea in fiecare zi. Dupa toate acestea un singur lucru nu intelegea vrajitorul si anume de ce se intoarce soarecele de fiecare data. Orice potiune ar fi folosit vrajitorul, soarecele nu parea ca da semne de raspuns.
Vrajitorul imbatranise foarte mult si se simtise rau. Toate aceste framantari il adusera la epuizare asa ca avea nevoie urgenta de licoarea pe care o testa. Si pentru ca ii lipsea un ingredient iesise in afara castelului pentru a o procura.
Nici nu pasise bine pe cararea din fata castelului sau ca vazuse un copil ce se plimba cu bicicleta. Era foarte mic, cu siguranta nu trecuse de 4 anisori. Se oprise o secunda sa isi lege sireturile. In tot acest timp o scolarita, mare, ce parea ca ajunse de ceva timp in anotimpul adolescentei trece pe langa el si se opreste pentru al mangaia pe cap o secunda, dupa care isi continua drumul zambind.
In acel moment vrajitorul ramase pe loc cateva secunde trecandu-i prin fata tot trecutul.
Era clipa in care vrajitorul nu mai vroia sa devina nemuritor si-si acceptase soarta. Era momentul in care bucuria clipei era mai presus decat sensul vietii. Era momentul in care se oprise din a spera si incepuse sa inteleaga. Se intoarce in castel si aranjeaza masa asteptand sa se intoarca soarecele, asteapta cateva ore dar degeaba... Pare ca in cursa sa pentru nemurire a uitat complet de soarece... se va intoarce acesta oare?

Am ramas

Cum ma simt mai matur? Nu stiu poate ca sentimentul asta vine din indiferenta cu care tratez unele lucruri , prin numarul "chestiilor" care ma distreaza, care s-a inmultit fara sa-mi dau seama, prin lipsa de timp care incepe sa-mi dea emotii, prin tonuri care nu au niciun sens.
Cum sunt eu mai matur? Nici asta nu stiu, cu siguranta nu ma simt. Nu cred ca sunt in stare sa fac nimic care sa mai depinda de mine sau si de mine:) Lene? Se poate sa fie... Teama de esec? Si asta poate fi... In orice caz am vazut, am intrat....si pana la urma am ramas:)

concluziile copilariei

De cateva ore temperatura continua sa creasca. Cand m-am trezit era cu putin sub 10 grade dat fiind ca dimineata razele soarelui sunt mai "reci". Acum totul pare sa fi explodat intr-o forma sau alta a caldurii.
A trecut ceva timp de cand nu am mai scris dar asta numai din cauza timpului liber foarte limitat. In primul rand, odata cu venirea unui nou anotimp s-au schimbat si cateva lucruri. Nu esentiale, poate doar importante pentru mine. Unele sperante au devenit planuri, unele ganduri au devenit sperante, unele simtiri au devenit stari si asa mai departe...
Acum ca a inceput vacanta am ocazia sa scap de oboseala creata pe nesimtite si astfel sa gasesc un mod de a reusi sa dorm si eu mai mult de 4 ore pe noapte. Unii spun ca trebuie sa gasesc cauza....o sa incerc. Poate ca sunt de vina si multitudinea de sentimente care m-au incercat in ultimele zile, poate ca e din cauza zodiacului, poate ca e un lucru obisnuit. In orice caz se pare ca linia vietii se transforma incet incet dintr-o linie franta intr-una dreapta. S-ar putea ca mai tarziu sa-mi para rau dar optiunile sunt luate deja. Nu mai ramane nimic de facut in afara de a urma planul si de a astepta surprizele sortii.
Si totusi in clipe de plictiseala cand stai sa te gandesti... hm, pare ca nimic nu e nou sub soare.

Cronica "Trupa vesela"

Mentionez inca de la inceput ca aceast articol nu are intentia de a jigni niciun membru al clasei, sau a celor a caror nume apar in descrieri. De altfel, numele vor fi precizate in conformitate cu realul actual pentru a pastra nota de exactitate a lucrurilor relatate. Mentionez ca aceasta scriere are un caracter pur memorialistic si este realizata in special pentru colegi.Toate informatiile de mai jos au fost scrise la momentul respectiv intr-un carnetel pentru a putea fi redate cu exactitate.
Day 1
Ora 7:16- suntem in tren de peste 20 de minute, toti am inceput sa jucam table, carti sau sa ascultam muzica (la fel ca mine).
Ora 7:50- a trecut o ora de la plecare si intercity-ul nostru nu pare ca da semne de oboseala. (eu cu marius am trecut pe "sistem".
Ora 9:26- in sfarsit am despachetat dupa 30 de minute in care am tras bagajele dupa mine ca un prost distanta de 1,5 km, in timp ce toti ceilalti au mers cu autobuzul, dar... asa e cand asculti de Borchescu (pleci de la gara la pensiune pe marginea drumului, spunandu-ti ca sunt doar 300 de m) Totusi am ajuns la timp ca sa iau parte la euforia despachetarii.
Scurta descriere initiala: Suntem aranjati astfel- eu cu Marius la etajul 1, in camera cea mai mare (pare matrimoniala, dar nu sunt gay XD); Nutu cu Flavius langa noi(ulterior au renuntat la camera in favoarea lu' Popescu si astfel s-au mutat la noi). De altfel in carnetel se descriu si celelalte camere incluzand etajul 2 dar e mult prea mult de scris.
10:06- dupa ce au sosit si ceilalti colegi care au venit cu masina, s-a creat o zarva pentru camere, dar in tot acest timp noi eram ocupati cu instalarea sistemului ca doar vroiam sa fim din nou "pe sistem". Dupa instalarea acestuia Marius avea sa exclame: "In seara asta o sa fiu inconstient"[:))].
Sigur dupa ce au venit toti colegii nu am putut decat sa fiu mirat de ce se intampla, exclamand un simplu "scandal! scandal!, iar scandal!".
20:00- am castigat un mic turneu de poker dupa 4 ore de joc. In timpul asta se pare ca totul s-a derulat normal, fetele facand mancare, in mare parte consumata tot de ele pentru ca noi eram ocupati cu turneul. Astfel Paul Lucaci intr-un moment de revelatie spuse ca incepe sa agreeze gatitul si ca se simte "ca un chelner" lucru observat prin rapiditatea cu care impartea farfurii,pahare...
20:30-suntem toti stransi la masa in bucatarie, "pe sistem" in mijlocul nostru fiind o ruleta sau ma rog dupa aceste zile "rulota" [:))]. (prietenii stiu de ce!)
23:00- Muzica rasuna din fata usii mele, caci acolo a fost instalat sistemul pana la urma si Marius are chef de dans, pentru scurt timp insa ne-a monopolizat si pe mine si pe Nutu cu un dans...insa se pare ca el nu oboseste niciodata, asa ca fetele au trebuit sa renunte inaintea lui...ceea ce i-a creat supararea si indignarea ca nu are cu cine sa danseze.
Day 2
11:30- ne-am trezit dupa o seara si o noapte lunga. Cred ca toti au consumat dejunul, dar cine stie poate ne-a ramas ceva {spuse Nutu}. Oricum eu si el ne delectam cu cateva song-uri in timp ce Marius ii goneste pe toti cei care vor sa intre in camera. (Flava ca de fiecare data era pe sus pe la bucatarie sau prin camerele colegilor)...
Dupa o dimineata linistita urmeaza furtuna. Totul se amplifica treptat inspre un dezastru. Dupa o scurta plimbare prin oras a grupului (in afara de mine)ne-am pus pe facut mancare pentru "revelion". Sigur, nimic din toate astea nu putea decurge bine; dupa lungi peripetii reusind sa preparam mancarea care a fost "gata gatita" la ora 11:30.[sau sa ii otravesc pe toti in modul silent]
A urmat celebrarea orei 24, 1 ianuarie, anul 2011. Multe sampanii care "pocneau" in lumina focurilor de artificii si se spuneau atat de multe "La Multi Ani" incat devenea o expresie obsesiva.
Sigur, daca te astepti ca odata cu venirea noului deceniu lucrurile sa decurga mai bine, te inseli...
Totul a urmat parca desprinzandu-se dintr-un film tragic, sirul culminand cu acel incident in care protagonist este Borchescu, lucru despre care nu vreau sa notez (deci prefer sa uit imaginea).
Cert este ca dupa toate astea am decis sa fac o plimbare scurta cu Nutu prin oras. Astfel iti poti imagina doi nebuni care la ora 3 in noaptea de Anul Nou se plimba prin orasul aproape pustiu. In acele momente imi dadusem seama ca previziunile astrale aveau dreptate...anul ce tocmai a inceput va incepe groaznic. Dupa discutii lungi cu Nutu totul s-a relaxat si iata-ne ajunsi inapoi in bucatarie, de unde va relatez, scriind totul, nepasandu-mi ca e ora 5 si cautand activitati pentru orele urmatoare. Nutu care sta langa mine in timp ce scriu si-si savureaza si el ciocolata calda la fel ca mine exclama: "Mai e si maine o zi, io zic sa mergem la culcare". Tocmai acest lucru ma ingrijoreaza, alta zi, alte posibilitati de probleme... De mentionat ca Dia spala vase de plictiseala la ora 5:30 in noaptea de revelion, la fel cum trebuie mentionata si Denisa Simion care se apropie si imi verifica parca stadiul scrisului la fel cum un creator isi verifica creatia asteptand parca desavarsirea menirii acesteia. Si pana la urma totul se termina in pace in aceasta zi insangerata, la propriu... (5:32- Silviu se racoreste deschizand usa frigiderului:))...restul evenimentelor sunt invaluite in "mister si taiere".)
Day 3
E doar 20:17, in mijlocul unei zile mai frumoase decat ieri. E 1 ianuarie si pare ca prima zi din an aduce mai multa liniste. Dupa o dimineata lunga (adormit la 7:30-trezit la 11:30) totul se continua cu o partida de poker amical din care normal, plictisit am iesit rapid. Dupa scurte activitati rapide ne-am pus pe pregatit pui si carnaciori la gratar. Dupa lungi evenimente am reusit sa ducem la bun sfarsit si prepararea acestei mancari. Ada ca de obicei a fost ajutoarul si sprijinul necesar in bucatarie...chiar mai mult, capul limpede al bucatariei. Sigur, uneori a trebuit sa cerem sfaturi printr-un apel scurt acasa...dar sigur ca nimeni nu se naste direct bucatar.
Cum spuneam e 20:20 si acum o sa fac o pauza pentru ca Marius imi ofera un suc de portocale in cinstea faptului ca a invatat sa danseze populara (zice el).
Ora 3:30- tocmai am terminat o partida de mima de 2 ore (sau 'mimoza' in limbajul nostru). Dupa asta suntem obositi dar totusi apare o noua expresie : "Laurentiuuuuuuuuu!!!" [:))=))](prietenii iarasi stiu de ce).
Day 4
Trezirea la 11, agitatie pe scari, leneveala lu' Marius care vroia sa ne arate ca isi poate face bagajele in 5 minute. "Bahh, care-mi face si mie bagajul?!" spuse el in final. Incepe nebunia, unii pleaca, altii impacheteaza, altii urca si coboara scarile parca just for fun.
E randul meu sa impachetez asa ca o sa revin...
12:05- pe ultima suta de metrii toata lumea aglomereaza bucataria. Mici gustari se iau pentru a tine loc de dejun si pranz. E o plictiseala linistitoare petrecuta parca in mijlocul unei familii mari ce isi petrece dimineata in mod obisnuit.
15:00- suntem in tren de la ora 13:40 si se pare ca detinem monopolul unui intreg vagon.'Muntii' pe langa care trecem coboara o liniste spulberata de scurtele 'tuneluri' prin care trecem, ocazie sa tipam cat putem de tare: "Laurentiuuuu!!!".
Procedura e astfel:
pasul1: se intuneca totul din cauza tunelului
pasul2: se deschid usile compartimentelor
pasul3: se scoate capul pe culoar si se striga :"Laurentiuuu!!!" [:))=)):))]
pasul4: dupa iesirea din tunele se revine la starea letargica, muzica, carti,table...
17:00- Am ajuns la Lugoj dar in timp ce coboram din tren avem timp sa mai exclamam inca o data celebra noastra expresie.
Si astfel se incheie o poveste ce probabil va fi tinuta minte multi ani de acum incolo. O poveste ce o scriu cu regretul ca nu reusesc sa redau toate detaliile ci doar franturi de lucruri traite de mine.

Revelatie

Ora 11.
Fizica.
Profesorul iese din clasa.
Cand inca nu inchise usa, nivelul zgomotului incepea sa se ridice parca in aer. In cateva secunde un zumzet se transforma din ganduri in cuvinte. Toata lumea avea ceva de zis, ceva de exprimat. Puteam distinge voci individuale ce se pierdeau in conversatie, puteam simti sentimente exprimate intre doua cuvinte fara sens si totusi ansamblul de voci parea haotic. Ma intrebam daca ei stiu ce irosita le este existenta in astfel de momente si ce senzatii trecatoare simt in acel moment. In mijlocul lor eu. Pentru o secunda am revenit in lumea reala, dar prea scurt, cazand apoi in starea de inertie provocata. Diferenta dintre mine si piatra era faptul ca respiram cat de cat, la un interval inegal ce-i drept.
Desi ai tentatia sa te simti pierdut intr-un astfel de moment, eu eram constient de pozitia in care ma aflu, doar mintea vroia sa evadeze. Incep sa ma simt ca un nor in mijlocul unui cer senin...neavand ce cauta intr-un astfel de loc.
Profesorul revine in clasa.
Transa se spulbera ca prin magie si in secunda urmatoare uit aproape totul. [ce bine ca uit APROAPE totul ci nu totul, ca sa pot scrie despre asta]

Stare

Cand in privire nu vezi doar amagire,

Vezi umbre de gheata.

Cand in ochi nu exista viata,

Si mintea-ti e pustie,

Nu ai murit, nici nu esti viu

…. Esti doar o amintire ….

Ai căutat o floare - Edith Södergran

Ai căutat o floare
şi ai găsit un fruct.
Ai căutat un izvor
şi ai găsit o mare.
Ai căutat o fată
şi ai găsit un suflet –
şi eşti dezamăgit...